Salex Iatma revine Ón Aniela

salex iatmaDupa ce l-a interpretat pe Sile nemaipomenitu în "Regina", iata ca Salex Iatma revine cu un nou rol.

De data aceasta, în Aniela, primul serial de epoca, îl interpreteaza pe bacanul Panait - un baiat istet si descurcaret, care a reusit sa aiba o afacere proprie, la care tine ca la ochii din cap: “Panait are o bacanie pe care o iubeste cu fiecare particica a trupului lui, este un mod de viata pentru el. Pot sa spun ca Panait este un personaj de câteva tone, pentru ca bacania face parte din el. Proiectul este foarte dificil pentru ca te intalnesti cu o perioada pe care nu ai cunoscut-o, poti doar sa citesti despre ea, sa o intuiesti si sa speri ca stramosii ti-au transmis prin gene si parfumul acelei perioade”, spune Salex.  (sursa:gossip-tv.blogspot)

Interviu: Salex Iatma

Salex Iatma are 20 ani si este student in anul I la Actorie, UNATC, si cinta gothic cu trupa Inopia. Poarta bocanci, plete cirliontate si haine negre. In dupa-amiaza cind ne-am intilnit, summitul NATO era in plina desfasurare, iar el tocmai fusese legitimat, in fata la TNB, de agentii de siguranta. Cum cea mai mare parte a centrului era amortita, ne-am indreptat spre Cismigiu, unde, printre trecatori, cersetori, sub survolari zgomotoase de elicoptere, am lasat sa ne surprinda inserarea, tot vorbind. La plecare, aceiasi agenti de paza zelosi ne-au sugerat sa ne luam la revedere din mers, fiindca nu era permisa stationarea.

salex iatma- Cum a ajuns cartea ta la Humanitas?
- A fost o intamplare. Eram in liceu si ma mai duceam si eu la teatru, urmand sa dau la UNATC, ca sa vad „cum fac profesionistii”, sa fac si eu ca ei. Ceea ce mi s-a demonstrat ca e o prostie, fiindca nu trebuie sa faci ca altul, ci ca tine. M-am nimerit la Odeon, la Marchizul de Sade, cu Florin Zamfirescu, in regia lui Beatrice Rancea, o piesa extraordinara, care inca se mai joaca si pe care v-o recomand calduros; tot acolo era si o lansare de carte, Catifea, a lui Florin Zamfirescu, o culegere de povestiri erotice, superbe de-a dreptul. Dupa ce am citit-o, am simtit ca e foarte aproape de ce am scris eu, nu ca idee, ci ca sentiment pe care ti-l provoca. Atunci m-am hotarat ca as vrea sa-mi scrie prefata omul asta. Printr-o cunostinta am reusit sa dau de el, i-am lasat romanul, el mi-a spus ca daca are timp il citeste, daca nu, nu. Dar pana la urma a scris prefata pe care ati vazut-o.

Ne-am intalnit, am vorbit foarte mult si m-a intrebat de ce nu o trimit la Humanitas. Eu am avut niste retineri, adica nu voiam sa ma urc atat de mult doar ca sa cad de acolo, eram sigur ca o sa o respinga, dar mi-a zis ca daca nu o trimit eu, o trimite el. Eu deja incepusem sa strang bani ca sa o public singur. Erau 50 de milioane pe care nu cred ca mi i-as fi permis niciodata, dar speram. Am zis ca o public eu ca sa o am eu, sa o dau prietenilor, deja ma impacasem cu ideea ca o sa fiu scriitor pentru mine si pentru prieteni. Nu m-am asteptat niciodata sa apara la Humanitas. Pana la urma am trimis-o si singura problema pe care am mai avut-o a fost ca eram in BAC si ca nu puteam sa negociez cu ei.

- Esti primul autor pe care il aud spunand ca avea de gand sa-si publice singur cartea. Sint foarte multe edituri azi, se publica multa „literatura tanara”... de ce sa scoti o carte pe cont propriu?
- Stiu ca se publica, dar eu am trimis la mai multe edituri si nu am primit nici un raspuns. Apoi am inceput sa negociez cu Editura Icon, unde m-ar fi costat 50 de milioane. Eu vad o editura ca pe o afacere, in care conteaza cum sa scoti bani, nu cum sa bagi. De ce ar vrea cineva sa publice un autor total necunoscut, care probabil o sa ramana necunoscut? Nu m-as fi asteptat ca o editura atat de mare sa aiba incredere in mine.

- Cum a fost lansarea din toamna, de la Gaudeamus?
- Au fost 15 minute care parca nici n-ar fi fost.

- Cele 15 minute de celebritate...Aveai emotii?
- Emotii? E putin spus. Ma intalneam cu un alt eu. Si-mi faceam idei preconcepute despre cum trebuie sa vorbeasca sau sa arate un scriitor. Nu m-am incaltat cu bocani, oricum. Am avut mare noroc ca a fost acolo Florin Zamfirescu, care-mi este ca un tata, fiindca nu stiam ce e cu mine acolo: in spate erau cartile lui Cartarescu, ale lui Heidegger, eram la standul Humanitas! Nu pentru ca sunt modest, dar ma simt mic. Am descoperit ca a fi scriitor nu inseamna altceva decat a fi eu in situatia data. Si au venit ambele familii ale mele, doua mame si doi tati.

- S-au reunit familiile cu ocazia lansarii tale?
- Da, aici e o poveste mai lunga. Eu vin dintr-o familie de tigani lautari, iar tata, fiind lautar, mergea la nunti, iar pentru el inca mai durau nuntile trei zile si trei nopti, ceea ce azi nu se intampla, de fapt. Cand aveam eu vreo 12 ani jumate, tata s-a intors de la o nunta si ne-a spus, baieti, femeie, eu m-am insurat. Anii care au trecut intre noi au trecut exact intre noi, desi stam la doua blocuri distanta. E un om pe care am obosit sa incerc sa-l inteleg. Tata e o persoana despre care candva o sa scriu.

- Prietenii tai au venit la lansare?
- Da, bineinteles.

- Prietenii din liceu?
- Nu, in liceu n-am avut prieteni, liceul a fost o chestie... ca pentru multi altii. Dar am avut trupa de teatru, care pentru mine a insemnat aproape o familie. Suntem sase insi in toata Buftea aia nenorocita, in care totul e mort – un fel de Orasul de plastic. Au venit si cei din trupa, a fost placut.

- Ai simtit ca te vad altfel, acum ca ai o carte publicata?
- Erau obisnuiti cu faptul ca scriu. Si am tinut sa nu ma comport ca un scriitor, sa nu am idei preconcepute despre cum a fi scriitor inseamna a fi marele artist emerit al poporului sau a folosi cuvinte mari sau a cunoaste totul, de la muzica la antropologie. Ei s-au obisnuit cu faptul ca sunt un om care nu stie enorm de multe lucruri, care n-o sa aiba timp sa invete toate lucrurile pe care nu le stie. Suntem mult prea legati intre noi ca sa creada vreunul ca m-am schimbat. Au fost 9 ani de trait impreuna, inclusiv saptamani intregi plecati in turnee.

- Cum ai inceput sa scrii?  Din ce povestesti, nu ai trait intr-un mediu tocmai propice scrisului, nici in liceu, nici in familie.
- Treaba asta cu scrisul a venit de la mama.

- Mama ta isi dorea sa devii scriitor?
-  Nu sa devin scriitor. Sa scriu. Mama a trait intr-un sat, Brezoaiele, a intrat intr-o trupa de teatru, a avut acelasi curs al vietii ca si mine. Pana la un moment dat, cand a luat un premiu de interpretare la Brasov, parca, la „Cantarea României” sau ce era pe atunci, ma rog, si Gina Patrichi i-a propus sa urmeze Institutul de Teatru. Mama a cerut voie parintilor, iar ei nu au fost de acord. La noi, adica la tigani – nu ma refer neaparat la satra, ci la comunitate, fiindca noi suntem singura familie de tigani din Brezoaiele – femeia trebuie sa ramana femeie, in sensul de a avea un singur barbat, de a fi virgina la casatorie. Iar parintilor ei nu le-a convenit ca mama sa se faca oraseanca – vezi Doamne, barbati, treburi. Nu inseamna ca femeia nu are voie sa aiba o cariera, dar trebuie sa ramana femeie in sensul pur sexual.

- Iti asumi cu usurinta originea tiganeasca. Ai avut vreodata dificultati din cauza asta?
- Nu, niciodata. La facultate sunt locuri pentru rromi, dar n-am concurat pe ele, fiindca am intrat cu 10. Bine, eu m-am dus acolo, ca si la Humanitas, ca sa vad ce iese, dar imi doream mult sa fac treaba asta.

- Cum era la tine la scoala? Erai vedeta clasei pentru ca scriai? Erai preferatul profilor? Al profei de româna?
- Da, al profei de romana, pentru ca stiam ca Nichita Stanescu n-a fost o poeta, spre deosebire de alti colegi, care stiau ca „Nichita Stanescu... a fost ... sau... este... un... aaaa... o... poeta... poet”. In rest, profii isi vedeau de treaba, dar pe elevi nu-i interesa prea tare. Se putea si asa, si asa. La noi la scoala inca se fac lucrurile la suprafata, ca sa fie facute. Iar colegii ma credeau de gasca, nu am avut aere de artist, am stiut sa vorbesc si prostii, chiar daca nu-mi placea intotdeauna sa particip la discutii de genul, ba, cum am facut-o pe aia si ba, cum i-am tras-o lu ailalta, pentru ca mi se pareau niste discutii tampite. Dar trebuia sa fiu acolo, ca altfel as fi fost un intruder. Asta mi-e de folos si la actorie. A fi actor, cred eu, inseamna a iubi pe toata lumea. Trebuie sa ai o compasiune pentru tot.

- Si daca vine un critic care-ti face praf cartea? Ai compasiune si pentru el?
- Exista un nivel subiectiv, la care ma deranjeaza ce scrie, si un nivel obiectiv, la care ma gandesc: frate, omul asta din ce traieste? Din critica. Adica trebuie sa desfiinteze scriitori ca sa publice undeva de unde e platit la articol. Daca scrii un articol prost, nu-ti iei banii.

- Dar un critic poate si sa aprecieze sau sa laude.
- Dar cine citeste lauda? Ma gandesc ca omul ala are copii de crescut acasa si isi face meseria, asa cum mi-o fac si eu pe a mea. Daca ma intalnesc cu el la o bere, pun pariu ca o sa gaseasca ceva care sa-i placa din tot ce am scris. In orice lucru poti gasi ceva care sa-ti placa. Si la manele, de exemplu – desi nu-mi place sa vorbesc despre manele si manelisti, ca ma simt „roacar” si eu nu sunt „roacar”, sunt muzician si iubesc orice fel de muzica, inclusiv punk-ul: va recomand filmul Hedwig and The Angry Inch, care pe mine m-a cucerit, e genial; m-a facut sa inteleg muzica punk, ceea ce nu credeam ca o sa mi se intample vreodata. Profesorul meu de canto spune ca tipu’ asta din spania, Costel, o sa ramana fara voce in curand, fiindca trage pe coarde si o sa faca noduli.

La manelisti apreciez faptul ca ei canta intotdeauna pe coarde, dar n-ati auzit ca Guta sa ramana fara voce. Probabil e de vina ADN-ul... In orice lucru e ceva de apreciat, nu exista nimic care sa fie stricat cu totul. Pentru ca totul are natura divina – da, sunt un tip credincios. Si cred ca Dumnezeu exista in orice. Profesorul de religie de la liceu ne-a dat urmatorul exemplu: omul e ca un bec; daca pui o carpa peste el, nu prea mai lumineaza; cu cat pui mai multe, cu atat lumineaza mai putin, dar lumina exista totusi in el. La fel mi se pare si cu de rerum natura, care e dumnezeiasca.

- Vad ca asculti multe genuri de muzica.
- Da, dar genul meu favorit este metalul. De la Led Zeppelin incoace nu cred ca e ceva care sa nu-mi placa. A devenit prea popular sa spui ca asculti Haggard sau Therion sau My Dying Bride sau Within Temptation, dar eu ii ascult. Despre unii ca astia se spune ca sunt prea populari, iar in discutii dintre fani ideea e sa vii cu trupe cat mai necunoscute, ca si cum astea ar fi mai bune. O alta discutie de fani e sa reciti primele 5 albume ale unei trupe, cu tot cu anii de lansare si, eventual, sa stii cu ce era imbracat tobosarul. Eu nu ma complic prea tare cu trupe si cu informatii de felul asta, spun doar ca ascult muzica buna. Iar aici intra multe trupe si genuri, de la muzica tiganeasca pana la cel mai spurcat metal. Iar muzica tiganeasca e greu de cantat, fiindca nu se face la scoala, nu o poti invata decat de la cineva care o canta.

Eu cand m-am apucat de chitara am invatat de pe calculator, am primit cadou de la trupa de teatru o chitara electroacustica „Hora” Reghin, mi-am rupt degetele in ea; nu o recomand nici unui nou chitarist, pentru ca are garda foarte departe de grif si trebuie sa apesi pana iti da sangele. M-am dus la un moment dat la un prieten de-al lui tata, dar ala imi arata modulatii de lautareasca. Imi pare rau ca nu am timp sa invat teorie muzicala, ca sa pot sa fac si muzica lautareasca, pentru ca e un gen foarte greu, iti pot spune asta si Conservatoristii.

- Unde putem asculta trupa Inopia?
- Inopia, care in latina inseamna „saracie”, in acest moment nu are sala de repetitii. Cautam un spatiu de repetat cat mai repede, fiindca ne place cineva care a zis ca ne da bani sa ne inregistram piesele, dar pentru asta trebuie sa le repetam foarte bine. Problema cu trupa e ca noi cantam un anumit gen de muzica, gothic...

- ... care are destui fani.
- Da, are fani, dar pe un concert iei mai putini bani decat bagi in aparatura. Deocamdata noi n-am scos nimic fiindca n-am iesit pe piata; cand o sa iesim, nu ne putem astepta sa traim din concerte, care nu sunt prea bine platite. Si cate concerte poti sa ai? Sunt 4-5 cluburi mari si late in care poti sa canti: in Utopia, unde se canta uneori mai „greu”, in Basement...

- ...in Expirat...
- Sa canti gothic in Expirat?! Niciodata. Expiratul e de rapperi.

- Nu chiar, am fost si la concerte de rock acolo, chiar daca alternativ.
- Poate voi stiti mai bine, eu nu prea frecventez cluburile.

- Nu mergi la concerte?
- Nu sufar concertele. Imi plac la nebunie inregistrarile, dar concertele ca atare mi se par foarte temerare. Nu-mi place ideea de pogo si n-as vrea sa-mi rup vreun picior inainte de premiera. Si nu-mi convine sa ma duc sa ma imping cu unii printr-un subsol, ca nu asta inseamna muzica rock. Nu-mi place nici atmosfera... Bine, nu sunt prost sa cred ca daca mergi la concerte te iei la bataie cu lumea. Dar eu fac muzica pentru ca-mi place muzica in sine, nu pentru ca iubesc sa am un public care sa ma venereze. Referitor la bani, nu stiu daca ar cumpara cineva albumul atata timp cat exista torrents si ODC. Financiar, in muzica eu ma astept sa ajung pe zero, adica macar sa nu mai bag bani de la mine. Vreau doar sa o fac si sa fie cat de cat cunoscuta, la fel ca si romanul. Nu sunt dobitoc sa cred ca o sa scot vreodata bani din asa ceva. Eu as vrea sa devin profesor universitar si sa traiesc din asta.

- Ok, nu mergi la concerte sau prin cluburi, dar umbli cu rockerii?
- Cu ai mei din trupa. Ma intereseaza fenomenul metal in sens cultural, fiindca trupe ca Haggard sau Therion au ceva de spus cu adevarat, imi ridica intrebari.

- Daca spui ca asculti metal in sens cultural, stii probabil ca multi rockeri/ metalisti (nu toti!) sunt simpatizanti Noua Dreapta.
- Stiu. Dar eu sunt tigan, deci nu pot sa fiu afiliat la Noua Dreapta, desi mi s-a propus sa-mi fac un club de legionari in Buftea. A fost foarte amuzant, i-am intrebat: voi stiti ca sunt tigan, nu? Si au zis ca n-au nimic cu tiganii...

- N-as zice...
- Nu stiu, mi-au dat sa citesc si doctrina, n-am inteles nimic din ea, deci presupun ca ma depaseste, e prea mult pentru mine.

- Sau pentru ei...
- Nu stiu, nu pot sa zic ca e proasta, pentru ca n-am inteles-o.

salex iatma- Faci multe lucruri in acelasi timp: esti si scenarist, si student, scrii si carti, ai o trupa de muzica... Cum se impaca chestiile astea?
- Se impaca foarte bine. Dupa cum ati vazut cand am vorbit despre literatura, nu stapanesc o tehnica, pentru ca nu urmez cursuri de specialitate. Dar arta e un singur cuvant pentru tot, in mare. Acum lucrez la un proiect care implica actorie, muzica si scenaristica.

- Dar cum le impaci practic pe toate?
- Cunosti termenul „bigam”?

- Poate ca acum, la inceput, ti se pare ca merg toate, dar la un moment dat o sa trebuiasca sa ai un job si/ sau un copil, care o sa-ti lase foarte putin timp ca sa aprofundezi alte preocupari.
- Momentan nu e cazul. Oricat de obsedat am fost eu, ca si personajul meu, Matei, de faptul ca „nu mai e timp”, timp este. Cunosc oameni care spun „ziua are 24 de ore, dar eu as munci si 25 ca sa-mi cresc copiii”. Eu am cursuri de la 10 dimineata la 8 seara, de luni pana vineri. Ce ma impiedica de la 8 seara pana ma culc sa scriu? Nu ma impiedica nimic si asta si fac. Ce ma impiedica sambata si duminica sa cint? Nimic. Daca ai trei femei si le iubesti pe toate, nu inteleg de ce te-ai simti obosit, pentru ca le iubesti. Eu nu dau cu sapa. Am dat cu sapa si e greu. Dar sa depui un efort psihic in mai multe domenii mi se pare cel mai bun lucru care ti se poate intampla. Cat despre copil, iubita mea m-a asigurat ca o sa aiba ea grija de el, cand o sa vina. In plus, eu fac o facultate. Stii cat castiga un profesor universitar? Mult. In plus, mai joaca piese de teatru sau mai scriu scenarii sau mai regizeaza. Cat timp n-am nici o deficienta, nici fizica, nici mentala, consider ca pot sa fac orice.

Salex Iatma (Alexandru Matei pe numele sau real), 20 de ani, este student in anul I la UNATC si a debutat toamna trecuta cu romanul Afara nu e nici un anotimp, in colectia Proza a Editurii Humanitas. Canta gothic cu trupa Inopia. (sursa:metropotam)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]